Viaţa bate filmul!
Descoperă Facultatea
de Matematică şi
Informatică
în 8 minute!
Descoperă Facultatea
de Matematică şi
Informatică
în 8 minute!
Accederea în Colegiul Studențesc de Performanță Academică al UBB 2018
Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică este o structură din cadrul UBB, care reuneşte cei mai buni studenţi ai universităţii, recrutaţi din toate facultăţile UBB şi care beneficiază, pe durata unui an universitar, de anumite facilităţi oferite de Universitate, în contul unor activităţi ştiinţifice şi culturale de excepţie, în care trebuie să se implice. Colegiul, care
O nouă admitere în luna septembrie 2018 în cadrul Programului Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică
Facultatea de Matematică și Informatică organizează în luna septembrie 2018 o nouă admitere în cadrul Programului Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică, după următorul calendar: Înscrierea candidaților: 10-11 septembrie: Clădirea Centrală a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, str. M. Kogălniceanu, nr. 1, etajul I, între orele 9:00-13:00; Testarea aptitudinilor de gândire logică și algoritmică: duminică,
Statistică privind repartizarea pe specializări a candidaților la admiterea 2018
Vă rugăm să luați în considerare că aceste date sunt informative, criteriile de concurs modifcându-se de la an la an în funcție de legislația în vigoare şi de regulamentul global de admitere de la nivelul Universității Babeş-Bolyai. Statistică privind repartizarea pe specializări a candidaților la concursul de admitere, sesiunea iulie 2018 Nr. crt. Denumire specializare
Cazarea studenților în căminele studențești pentru anul universitar 2018-2019 pe criteriul social, medical și de performanță
La Facultatea de Matematică şi Informatică cazarea studenţilor se face conform procedurii cuprinse în Regulamentul cadru privind cazarea în căminele studențești. Studenţii anului I licență se cazează în prima zi de cazare. Repartizarea studenţilor pe cămine se va afișa pe site-ul facultăţii la rubrica Anunţuri cazare (meniul Studenti » Burse, cazare, tabere » Anunţuri cazare), după data
Ierarhizarea studenţilor la sfârşitul anului universitar 2017-2018
Studenţii care nu îşi completează dosarul cu Diploma de Bacalaureat / Diploma de Licenţă în original, sau cu copia legalizată (studenţii de la taxă), până la data de 03.09.2018, îşi vor pierde locul ocupat, adeverinţele de Bacalaureat / adeverinţele de Licenţă fiind expirate. Studenţii care consideră că media afişată în Academic Info sau informaţiile de
Programul Secretariatului Facultăţii de Matematică şi Informatică pe perioada vacanţei de vară 2018
În perioada 30 iulie 2018 – 31 august 2018, Secretariatul Facultății este deschis între orele 9:00-12:00. Activitățile secretariatului se desfășoară în sala 146. Din data de 30 iulie 2018 până în data de 31 august 2018 (inclusiv), casieria facultăţii este închisă. Date de contact: Telefon: 0264-405300 int. 5240/5244 Email: math@math.ubbcluj.ro
Locuri disponibile pentru sesiunea de admitere la master, septembrie 2018
Domeniul Specializarea Locuri libere Buget Taxa Etnici Matematică Matematică didactică 0 23 4 Matematică didactică (în limba maghiară) 0 37 Matematici avansate (în limba engleză) 0 20 Informatică Baze de date 0 20 3 Sisteme distribuite în Internet 0 23 2 Inginerie software (în limba engleză) 0 2 Inteligență computațională aplicată (în limba engleză) 0
Domeniul de știință Matematica din UBB rămâne lider în România în clasamentul Shanghai
Domeniul Matematica din Universitatea Babeș-Bolyai rămâne și în acest an cel mai bine clasat domeniu de știința din Romania, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional al universităților. Matematica de la UBB ocupă în 2018 poziția 201-300 din
Anunț privind cererile depuse pentru ocuparea unui loc disponibil la admiterea la masterat, sesiunea iulie 2018
Toate cererile de transfer depuse au fost aprobate. Listele conținând candidații admiși la studii de masterat în sesiunea iulie 2018 vor fi afișate pe 27 iulie 2018.