Plan Strategic al Facultăţii de Matematică şi Informatică 2012-2015

Capitolul I. EDUCAŢIE

Obiective şi direcţii strategice:

  1. Ajustarea permanentă a programelor educaţionale la standarde europene şi la cerinţele pieţei muncii (se evaluează permanent şi se realizează modernizarea şi actualizarea conţinutului cursurilor; există o legătura permanentă cu cerinţele pieţei muncii în special pe domeniul, în continuă mişcare, al informaticii; piaţa muncii în domeniul matematicii se schimba prin creşterea rolului matematicii aplicate).
  2. Creşterea numărului de studenţi români foarte buni printr-o selecţie mai riguroasă (pe bază de concurs de admitere) a candidaţilor de la nivelul licenţă şi o popularizare mai eficientă a programelor de înalt nivel pe care facultatea le gestionează.
  3. Creşterea numărului de studenţi români de la specializările de Master prin sporirea atractivităţii acestora.
  4. Creşterea numărului de studenţi-doctoranzi români pe cele două domenii Matematică şi Informatică, pe care facultatea le coordonează, prin atragerea celor mai buni absolvenţi de Master.
  5. Creşterea numărului de doctorate în co-tutelă cu parteneri puternici din Europa, America de Nord şi Asia.
  6. Realizarea dublelor specializări Matematică-Informatică şi Matematică-Fizică, pe o structura de 240 credite.
  7. Creşterea numărului de studenţi străini la toate componentele învăţământului universitar (licenţă, master, Şcoala doctorală) (funcţionează cu rezultate bune specializarea Informatică-Engleză (nivel Licenţă); funcţionează cu rezultate bune 5 specializări de Masterat în Informatică în limba engleză; e nevoie să avem şi programe de Matematică în limba engleză).
  8. Înfiinţarea unui masterat în cooperare cu Universitatea Limoges pe Matematică Aplicată şi dezvoltarea joint-degree-urilor la toate nivelele.
  9. Creşterea numărului de cursuri masterale în limbi de circulaţie internaţională atât la Matematică cât şi la Informatică (revenirea la cel puţin o specialitate de master pe domeniul Matematica, in limba engleză; creşterea numărului de Masterate pe Domeniul Informatica in limba engleza)
  10. Modernizarea metodelor de predare la cursuri şi seminarii, perfecţionarea formelor de evaluare, formarea continuă şi îmbunătăţirea prestaţiei personalului didactic (există seminarii şi laboratoare interactive şi bazate pe metode computaţionale şi experimentale; există expuneri la curs cu ajutorul video-proiectoare, retro-proiectoare, etc.; unele evaluare continuă la seminarii şi laboratoare; se utilizează metoda proiectelor de cercetare).
  11. Perfecţionare studiilor postuniversitare şi atragerea unui număr mai mare de studenţi.
  12. Dezvoltarea unor programe de Life Long Learning şi de învăţământ la distanţă (Pregătirea si lansarea unor programe de LLL şi a unor specializări masterale de tip ID.
  13. Generalizarea evaluării cursurilor de către studenţi (ȋn mod relevant din punct de vedere statistic) şi utilizarea acestui indicator ȋn îmbunătăţirea activităţii didactice.

Capitolul II. CERCETARE ŞTIINŢIFICǍ

Obiective şi direcţii strategice:

  1. Consolidarea şi dezvoltarea activităţilor grupurilor de cercetare din facultate şi focalizarea sprijinului logistic şi financiar pe cercetarea de excelenţă.
  2. Consolidarea activităţii Institutului de Informatică.
  3. Creşterea semnificativă a numărului de publicaţii în reviste şi edituri de prestigiu din ţară şi străinătate.
  4. Creşterea prestigiului ştiinţific al revistelor Studia Mathematica, Studia Informatica. Mathematica, Fixed Point Theory, prin accederea in baze de date ISI Thomson Reuters (revista Fixed Point Theory a devenit, începând cu 2007 revistă indexată ISI Thomson Reuters, cu un factor de impact (2011) de 0,970)
  5. Creşterea surselor alternative de finanţare prin obţinerea de granturi naţionale şi în special internaţionale (Programul FP7 al UE, colaborări bilaterale cu universităţi şi institute de cercetare din ţară şi străinătate).
  6. Organizarea în continuare a unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale deja tradiţionale în facultate sau a altora noi, pe domenii încă neexplorate.
  7. Creşterea schimburilor ştiinţifice internaţionale şi atragerea la facultate a colaborărilor cu personalităţi ştiinţifice importante din domeniul Matematică şi Informatică.
  8. Creşterea impactului activităţilor de cercetare asupra activităţii didactice şi asupra societăţii, sporirea caracterului inter şi trans-disciplinar.
  9. Impulsionarea cercetării ştiinţifice studenţeşti (există rezultate foarte bune la sesiuni de comunicări şi concursuri ştiinţifice naţionale şi internaţionale).
  10. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare prin crearea unui centru de High Performance Computing.

Capitolul III. RELAŢIILE CU SOCIETATEA ŞI IMPLICAREA IN COMUNITATE

Obiective şi direcţii strategice:

  1. Consolidarea imaginii Facultăţii de Matematică şi Informatică.
  2. Intensificarea cooperărilor internaţionale. (Promovare mai agresivă a imaginii facultăţii în exterior prin realizarea unor broşuri şi postere de prezentare actuale).
  3. Realizarea în procent cât mai mare a mobilităţilor studenţeşti şi a cadrelor didactice din programul Erasmus şi programul CEEPUS.
  4. Consolidarea activităţii Institutului de Informatică prin continua colaborare cu firmele de profil şi alţi parteneri.
  5. Modernizarea echipamentelor de comunicare şi informare din facultate.
  6. Îmbunătăţirea activităţilor din Biblioteca de Matematică şi Informatică, (prin dotarea Bibliotecii de Matematică şi Informatică cu cărţi noi şi abonarea unor reviste de specialitate; trecerea la sistemul raftului liber).

Capitolul IV. MANAGEMENT ŞI SERVICII SUPORT

Obiective şi direcţii strategice:

  1. Implementarea sistemului de evaluare academică şi a managementului strategic.
  2. Realizarea demersurilor iniţiale în vederea realizării unei noi clădiri a Facultăţii de Matematică şi Informatică.
  3. Politici financiare riguroase la nivelul facultăţii şi a departamentelor, bazate pe criterii de eficienţă şi performanţă.
  4. Aducerea la facultate pe poziţii pe perioadă determinată a celor mai buni absolvenţi ai Şcolii Doctorale şi care au dovedit realizări certe in cercetarea ştiinţifică.
  5. Selectarea pe criterii de competenţa a cadrelor didactice şi a profesorilor asociaţi. Creşterea numărului de “visiting professor”.
  6. Evaluarea periodică a activităţii cadrele didactice titulare din facultate sub aspect didactic, ştiinţific şi al serviciilor către comunitatea academică.

Decan,
Prof. dr. Adrian Petruşel

ANEXA
Indicatori de performanţă

Educaţie

Obiective Indicatori
Ajustarea permanentă a programelor educaţionale la standarde europene şi la cerinţele pieţei muncii
  • analiză anuală a planurilor de învăţământ
  • orientarea programelor de licenţă şi masterat spre inter şi pluridisciplinaritate
  • creşterea performanţei didactice şi reducerea abandonului universitar cu cel puţin 10%
  • sporirea atractivităţii programelor de masterat
Creşterea numărului de studenţi
  • creşterea cu cel puţin 10% a studenţilor români înmatriculaţi prin admitere la nivel licenţă
  • creşterea cu cel puţin 20% a studenţilor români înmatriculaţi la programele de masterat
  • creşterea cu cel puţin 30% a studenţilor români înmatriculaţi la programele de doctorat
  • creşterea cu cel puţin 20% a studenţilor străini înmatriculaţi la facultate
Realizarea unor duble specializări
  • realizarea dublei specializări de Matematică-Informatică, pe un sistem de 240 credite
  • cooperarea cu Facultatea de Fizică pentru realizarea dublei specializări Fizică-Matematică în sistem de 240 credite
Noi programe academice de masterat
  • realizarea acreditărilor pentru specializările:
    • Inteligenţă computaţională aplicată – limba de predare engleză;
    • Proiectarea şi dezvoltarea aplicaţiilor Enterprise – limba de predare maghiară;
Perfecţionarea studiilor post-universitare şi dezvoltarea unor programe de Life Long Learning
  • acreditarea unor programe post-universitare şi de LLL de interes pentru comunitate
  • acreditarea unui program de Securitate în Internet în cooperare cu facultatea de Drept şi Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Generalizarea evaluării cursurilor de către studenţi
  • trecerea la aplicarea generalizată a evaluării cursurilor de către studenţi
  • utilizarea rezultatelor evaluării în evaluarea periodică a cadrelor didactice

Cercetarea ştiinţifică

Consolidarea şi dezvoltarea activităţilor grupurilor de cercetare din facultate
  • sporirea vizibilităţii ştiinţifice a grupurilor de cercetare
  • consolidarea activităţilor din seminariile ştiinţifice ale grupurilor de cercetare
Creşterea semnificativă a numărului de publicaţii în reviste şi edituri de prestigiu din ţară şi străinătate.
  • creşterea cu cel puţin 10% a producţiei ştiinţifice în reviste şi proceedings-uri Web of Science Thomson Reuters
  • creşterea numărului de monografii ştiinţifice în edituri internaţionale
  • creşterea numărului de publicaţii în cooperare cu cercetători din străinătate
Creşterea prestigiului ştiinţific al revistelor Studia Mathematica, Studia Informatica. Mathematica, Fixed Point Theory
  • accederea in baze de date Web of Science Thomson Reuters pentru Studia Math. Şi Studia Informatica
  • îmbunătăţirea conţinutului ştiinţific al tuturor revistelor coordonate de facultate
  • îmbunătăţirea grupului de editori al acestor reviste
Organizarea unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi creşterea schimburilor ştiinţifice internaţionale
  • atragerea la facultate a colaborărilor cu personalităţi ştiinţifice importante din domeniul Matematică şi Informatică (Profesor Honoris Cauza, Doctor Honoris Cauza, etc.)
  • implicarea în organizarea şi/sau participarea la conferinţe, workshopuri şi evenimente ştiinţifice de prestigiu cu mare vizibilitate naţională şi internaţională
Creşterea impactului activităţilor de cercetare asupra activităţii didactice şi impulsionarea cercetării ştiinţifice studenţeşti
  • creşterea numărului de burse de performanţă
  • cercuri ştiinţifice studenţeşti
  • participarea la competiţii ştiinţifice şi concursuri profesionale naţionale şi internaţionale
  • actualizarea, prin prisma cercetărilor proprii, a cursurilor şi programelor de masterat şi Doctorat
Dezvoltarea infrastructurii de cercetare
  • crearea unui centru de High Performance Computing

Relaţiile cu societatea şi implicarea în comunitate

Intensificarea cooperărilor internaţionale
  • realizarea în procent de peste 80% a mobilităţilor studenţeşti şi a cadrelor didactice din programul Erasmus şi programul CEEPUS
  • deschiderea de noi colaborări internaţionale cu state şi universităţi în ascensiune din punct de vedere tehnologic şi ştiinţific (China, Turcia, Israel, ţările arabe, etc.)
  • joint research şi joint degree în direcţii de cercetare ştiinţifică şi activitatea didactică
Consolidarea activităţii Institutului de Informatică
  • reorganizarea Institutului de Informatică, atât la nivel de sediu, baza materială, cât şi din perspectiva includerii în această structură a altor cadre didactice şi cercetători de la FSEGA şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • obţinerea unor proiecte şi granturi de către Institut, trecerea la auto-finanţarea sa
Dezvoltarea relaţiilor profesionale cu firmele de profil IT şi de Matematică Aplicată
  • creşterea colaborărilor pe proiecte (didactice, practica de specialitate, ştiinţifice, etc.) cu firme de profil
  • dezvoltarea unor parteneriate cu alte facultăţi pe proiecte ce necesită implicarea unor firme IT şi utilizarea unor clustere de mare putere
Dezvoltarea unor programe de cercetare inter şi trans-disciplinară
  • creşterea cooperărilor interdisciplinare de matematică cu structuri specializate din zona publică sau privată
  • creşterea rolului Centrului de cercetare în Matematica Aplicată
Îmbunătăţirea serviciilor Bibliotecii facultăţii
  • introducerea şi dezvoltarea raftului liber
  • diversificarea abonamentelor on-line la reviste şi colecţii de profil

Management şi servicii suport

Implementarea sistemului de evaluare academică şi a managementului strategic (evaluarea multi-anuală şi evaluări periodice (anuale) a cadrelor didactice titulare
  • realizarea anuală a auto-evaluărilor cadrelor didactice pe activitatea didactică şi ştiinţifică
  • realizarea evaluărilor la nivelul departamentelor şi a facultăţii la fiecare 4 ani
  • ajustarea salarială în funcţie de performanţe la fiecare 4 ani
Realizării unei noi clădiri a Facultăţii de Matematică şi Informatică
  • realizarea studiilor de fezabilitate şi a proiectului unei noi clădiri a facultăţii, eventual în colaborare cu alte facultăţi
  • dezvoltarea spaţiilor existente
  • reamenajarea şi modernizarea spaţiilor existente
Îmbunătăţirea politicii de resurse umane de la nivelul facultăţii
  • selectarea unor cadre didactice tinere, din rândul celor mai buni absolvenţi şi care au dovedit calităţi verificate de cercetător
  • atragerea spre facultate a onor personalităţi ştiinţifice (din ţară sau străinătate) în scopul creşterii performanţelor ştiinţifice a facultăţii
Creşterea numărului de profesori asociaţi şi a visiting-profesorilor de mare anvergură ştiinţifică
  • atragerea a cel puţin un visiting-professor sau profesor asociat invitat de mare anvergură pe fiecare domeniu în parte
  • realizarea anului sabatic de către cei îndreptăţiţi la mari universităţi şi centre de cercetare din Europa şi din lume.