Profesor Constantin Pârvulescu

Constantin Pârvulescu (1890-1945)

Constantin Pârvulescu (1890-1945) s-a născut la Ploieşti. Studiile secundare la Ploieşti şi universitare la Bucureşti. Din 1919 profesor de matematici în învăţământul secundar. Stagiar la Observatorul astronomic din Paris (1921-1924). Teza de doctorat „Sur les amas globulaires d’étoiles et leurs relations dans l’espace” suţinută la Sorbona în 1925. Conferenţiar de astronomie şi mecanică raţională la Facultatea de Ştiinţe a Universitaţii din Cernăuţi (1925-1931) şi profesor agregat de astronomie şi geodezie (1931-1940), profesor agregat la Cadedra de astronomie a Universitaţii din Bucureşti şi apoi la Universitatea din Cluj – Timişoara, unde este titularizat în 1942. Director al Observatorului astronomic (1941-1945). Autorul unui curs de astronomie pentru învăţământul universitar şi al unui manual de astronomie. Iniţiatorul şi secretarul Comitetului Naţional de Astronomie. Membru al Uniunii Astronomice Internaţionale şi al societăţilor astronomice din Franţa, Italia, Belgia, Canada şi Londra. Decorat cu Legiunea de onoare. Membru post-mortem al Academiei Române. Numele său a fost atribuit unui asteroid de către Comitetul pentru denumirea corpurilor mici din sistemul solar al Uniunii Astronomice Internaţionale.

(Prof. Dr. Vasile Pop)