Rezultate remarcabile pentru reprezentanții facultății la International Mathematics Competition for University Students 2020

În perioada 25-30 iulie 2020 s-a desfășurat concursul IMC 2020 (International Mathematics Competition for University Students 2020), cel mai mare și prestigios concurs internațional de matematică pentru studenți.

În acest an concursul a fost organizat de University College din Londra. Dat fiind specificul perioadei, din cauza pandemiei de Covid-19 ediția de față s-a desfășurat în mediul online. La concurs au participat 546 de studenți de la peste 100 de universități din toate colțurile lumii. Facultatea de Matematică și Informatică a fost reprezentată de șase studenți și doi coordonatori.

Rezultatele studenților noștri au fost foarte bune: 3 medalii de aur, 1 medalie de argint și 2 medalii de bronz. În ordinea descrescătoare a punctelor:

  • Baja Zsolt, Filip Munteanu și Mădălin Gabriel Mitrofan au obținut medalii de aur;
  • Tőtős György a obținut medalie de argint;
  • Ioan-Adrian Tofan și Sergiu-Florentin Megieșan au obținut medalii de bronz.

Echipa facultății noastre a fost coordonată de către lect. dr. Lukács Andor (team leader) și conf. dr. András Szilárd (deputy leader). Pe lângă coordonatori, în pregătirea echipei s-au mai implicat conf. dr. Tiberiu Trif și asist. drd. Kajántó Sándor.

Felicitări tuturor!