Theodor Angheluţă (1882-1964)

Născut la 28 aprilie 1882 în localitatea Adam (fostul judeţ Tutova), urmează şcoala primară şi liceul la Bârlad.

Între 1902-1905 urmează Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti (secţia matematici), la absolvirea căreia îşi ia licenţa şi funcţionează în învăţământul secundar (1905-1909).

Din 1910 (până în 1914) urmează matematicile la Sorbona (cu prof. E. Picard). Revenit în ţară (din cauza izbucnirii războiului), se reangajează ca profesor de liceu (până în 1919), apoi este numit conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti (secţia matematici).

În 16 iunie 1922 îşi ia doctoratul în matematici, cu teza: „O clasă generală de polinoame trigonometrice şi aproximaţiunea cu care ele reprezintă o funcţiune continuă” iar din 1923 este numit profesor titular definitiv la Catedra de algebră superioară a Universităţii clujene, unde funcţionează până la pensionare (1 sept. 1947). Pentru perioade scurte a fost decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj (1930-31) precum şi în „refugiul” facultăţii la Timişoara.

La sfârşitul anului 1950 este rechemat la Facultatea de Matematică şi Fizică a Universităţii „V. Babeş”.

Cu data de 1 oct. 1955 este numit profesor la Institutul Politehnic din Cluj, unde funcţioneză până în luna august 1962. În semn de apreciere (tardivă) i se conferă titlul de „Om de ştiinţă emerit” (1 ian. 1963), ca un an mai târziu (30 mai 1964) să treacă la cele veşnice.

Excelent profesor, potolit dar devotat, prelegerile şi conferinţele sale erau deosebit de căutate.

Theodor Angheluţă are contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice. Un tip de ecuaţii funcţionale îi poartă numele: „Ecuaţii funcţionale Angheluţă”.