Admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică, nivel licență, 2026

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de admitere (nivel licență) la Facultatea de Matematică și Informatică – 2026, anexă la Regulamentul de admitere al Universității Babeș-Bolyai

Nr. 1458/23.12.2025
Aprobat de Consiliul facultății în data de 09.12.2025

Prezentul regulament specific se aplică pentru concursul de admitere 2026 (nivel licență) la Facultatea de Matematică şi Informatică.

1. Perioada de admitere:

Perioada concursului de admitere va fi stabilită de către Universitatea Babeș-Bolyai.

2. Criterii de admitere:

2.1 Nota de la proba scrisă tip grilă (cu prezență fizică)

2.1.1 Probă scrisă cu durata de 3 ore din Matematică sau Informatică (în funcție de preferințele candidatului, conform solicitării făcute la înscriere), dintr-o tematică de Matematică/Informatică anunțată pe site-ul facultății şi cuprinsă în Anexa 3A şi Anexa 3B. Constă din 24 de subiecte grilă. Nota probei scrise de la admitere trebuie să fie minim 5,00 (cinci).

Evaluarea probei de tip grila:

  1. Fiecare întrebare are cel puțin 1 răspuns corect si cel puțin 1 răspuns incorect. Nu există răspunsuri de tipul „nu știu”.
  2. Fiecare întrebare are asociat un punctaj „p” care este primit de către candidat dacă bifează toate răspunsurile corecte și numai pe acelea.
  3. Dacă o întrebare are asociat un punctaj „p” și are un număr de „t” răspunsuri corecte și un număr de „f” răspunsuri incorecte, atunci:
    1. Dacă unul dintre cele „t” răspunsuri corecte este bifat, atunci candidatul primește „p/t” puncte
    2. Dacă unul dintre cele „f” răspunsuri incorecte este bifat, atunci candidatul primește „(- 0.66)*p/t” puncte (adică este penalizat)
    3. Punctajul pentru această întrebare este minim „0” (dacă rezultatul evaluării tuturor bifărilor făcute de către candidat este negativ atunci rezultatul se înlocuiește cu „0”) și maxim „p”.
    4. Dacă toate răspunsurile sunt bifate, atunci candidatul primește nota „0”.

2.1.2 Candidații care au obținut o notă mai mare de 6 (șase) la Concursul Mate-Info UBB edițiile 2025 sau 2026 vor putea folosi nota obținută ca notă la proba scrisă la examenul de admitere. În cazul în care un candidat se prezintă la proba scrisă a concursului de admitere, candidatul poate alege cea mai mare notă dintre nota de la Concursul Mate-Info UBB 2025 sau 2026 şi respectiv nota obținută la proba scrisă a concursului de admitere 2026.

2.2 Candidații cu rezultatele enumerate mai jos la olimpiadele naționale şi internaționale sau la Concursul Mate-Info UBB edițiile 2025 sau 2026 vor candida cu media 10 la concursul de admitere din iulie 2026. Această facilitate se numește Categoria A.

2.2.1 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au obținut în clasele IX-XII cel puțin o participare la faza internațională sau au obținut cel puțin o distincție (un premiu I, II, III, Mențiune, Medalie de aur, Medalie de argint, Medalie de bronz) la faza națională a următoarelor olimpiade școlare: Olimpiada școlară de Matematică, Olimpiada școlară de Astronomie şi Astrofizică, Olimpiada școlară de Informatică, Olimpiada școlară de Tehnologia Informației (Secțiunea C#), Olimpiada de Informatică Aplicată AcadNet, Olimpiada de Inteligență Artificială OIA și Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică OSC.

2.2.2 Cel puțin o participare la faza internațională a Olimpiadei de Matematică pentru Școlile/Secțiile cu predare în limba maghiară sau cel puțin o distincție (un premiu I, II, III, Mențiune) la faza națională a acestui concurs în clasele IX-XII. Se vor lua în considerare atât diplomele eliberate de Ministerul Educației și Cercetării cât și cele eliberate de organizatori.

2.2.3 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care s-au calificat la faza internațională a concursului Nemes Tihamér Informatika Verseny, secțiunea Programare, în unul din ultimii patru ani de studiu.

2.2.4 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au cel puțin un premiu I, II, III sau mențiune la faza finală a Concursului Central European Olympiad in Informatics sau la faza finală a Balcaniadei de Matematică sau Informatică.

2.2.5 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au obținut la Concursul Mate-Info UBB, edițiile 2025 sau 2026, una dintre primele 10 note mai mari sau egale cu 9 (nouă) la proba de informatică.

2.2.6 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au obținut la Concursul Mate- Info UBB, edițiile 2025 sau 2026, una dintre primele 10 note mai mari sau egale cu 9 (nouă) la proba de matematică.

2.3 Candidații cu rezultatele enumerate mai jos la olimpiadele județene primesc nota 10 pentru 1/2 din media finală. Media de admitere se calculează ca: 1/2 * 10 + 1/2 * nota la proba scrisă de concurs. Nota la proba scrisă de concurs trebuie să fie minim 5 (cinci). Această facilitate se numește Categoria B.

2.3.1 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au obținut in clasele IX-XII cel puțin un premiu I, II, III sau Mențiune la faza județeană sau o calificare la faza națională a următoarelor olimpiade școlare: Olimpiada școlară de Matematică, Olimpiada școlară de Astronomie şi Astrofizică, Olimpiada școlară de Informatică, Olimpiada școlară Tehnologia Informației (Secțiunea C#), Olimpiada de Informatică Aplicată AcadNet, Olimpiada de Inteligență Artificială OIA și Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică OSC.

2.3.2 Cel puțin o participare la faza finală a Olimpiadei Naționale de Matematică pentru Școlile/Secțiile cu predare în limba maghiară în clasele IX-XII în unul din ultimii patru ani de studiu.

2.3.3 Absolvenții cu diplomă de bacalaureat care au participat la faza națională a concursului Nemes Tihamér Informatika Verseny – secțiunea Programare în clasele XI-XII.

2.4 Note importante:

2.4.1 Opțiunea de a beneficia de facilități nu se mai poate activa/modifica după încheierea înscrierilor la concursul de admitere.

2.4.2 Candidații care au obținut distincțiile prevăzute la unul dintre punctele 2.2 și/sau 2.3 pe timpul studiilor liceale beneficiază de facilitatea corespunzătoare într-o perioadă de maximum patru ani de la absolvirea liceului.

2.4.3 Absolvenții cu sau fără diplomă de licență, ai învățământului superior din România se supun acelorași criterii de selecție ca şi ceilalți candidați.

2.4.4 În cazul în care un candidat se încadrează la unul dintre punctele 2.1.2 sau 2.2 și nu susține proba scrisă de admitere, acesta trebuie sa prezinte certificatele lingvistice corespunzătoare limbilor de predare ale specializărilor din lista sa de opțiuni (inclusiv pentru prima opțiune).

2.4.5 Alte olimpiade și concursuri decât cele prevăzute în lista de mai sus nu se iau în considerare.

2.4.6 Calificarea la faza națională se dovedește printr-o adeverință eliberată de către Inspectoratul Județean Școlar sau printr-o adeverință eliberată de organizatorul concursului.

3. Criterii de departajare:

Pentru departajare la medii egale se aplică în ordine următoarele criterii:

  1. Nota de la bacalaureat la disciplina Matematică (de la orice profil) sau disciplina Informatică (profilul real, filiera teoretică, specializarea Matematică – Informatică sau Științe ale naturii), la alegerea candidatului. Pentru acei candidați care nu au nota de mai sus se va lua în calcul Media din liceu de la disciplina Matematică calculată pe durata anilor in care a studiat disciplina. Candidaților aflați în această situație li se va solicita o copie după foaia matricolă din liceu.
  2. Media generală de la bacalaureat.
  3. Media de la disciplina Matematică din liceu calculată pe durata anilor in care a studiat disciplina. Candidaților aflați în această situație li se va solicita o copie după foaia matricolă din liceu.

Procedura de clasificare:

Sunt declarați admiși candidații ce au obținut media de admitere cel puțin 5,00 (cinci) (nota la proba scrisă trebuie sa fie minim 5,00 (cinci), exceptând candidații din Categoria A), ierarhizați în ordinea descrescătoare a mediilor şi în funcție de opțiunile exprimate la înscriere, pe locurile aprobate de Ministerul de resort.

5. Reglementări

5.1 Un candidat poate participa concomitent la admiterea de la mai multe specializări din aceeași instituție sau din instituții diferite de învățământ superior prin depunerea mai multor dosare de înscriere, dar poate fi înmatriculat la cel mult două programe de studiu concomitent, indiferent de ciclul de studii și de instituțiile de învățământ care le oferă.

5.2 Un candidat nu poate depune mai multe dosare de concurs având ca primă opțiune în lista sa de opțiuni specializări din cadrul aceluiași domeniu. Un candidat admis poate beneficia de finanțare prin granturi de studiu pentru un singur program de studiu/specializare.

5.3 Un student admis pe un loc finanțat de la bugetul de stat poate beneficia de subvenția de la buget numai pe durata normală de studiu a specializării la care a fost admis. În cazul studenților care au beneficiat anterior de subvenție de la bugetul de stat – fiind înmatriculați la o universitate de stat – numărul anilor în care vor putea beneficia de subvenția de la buget va fi diminuat cu numărul anilor de studiu urmați în prealabil fără taxă. Aceeași reglementare se aplică şi studenților admiși anterior pe un loc bugetat care au fost exmatriculați sau s-au retras de la studii. Dacă un student se retrage de la studii după începerea anului universitar de pe un loc bugetat se consideră că studentul a beneficiat de un an subvenționat de la stat din durata normală de studiu. Finanțarea de la bugetul de stat a ciclului normal de studiu presupune urmarea în regim bugetat a fiecărui an de studiu câte o singură dată. Orice altă situație, cu excepția cazurilor sociale, implică urmarea anului de studiu în regim cu taxă.

5.4 Absolvenții, cu sau fără diplomă de licența/absolvire a învățământului superior de stat sau particular, au dreptul să se prezinte la admiterea în cadrul unei noi specializări. În această situație, candidații sunt obligați să declare pe proprie răspundere, în fișa de înscriere, numărul de ani în care au fost susținuți financiar de la bugetul de stat. Perioadele în care a fost student se declară prin completarea Anexei 2.

5.5 Pentru studiile universitare de licență organizate în într-o limbă străină, candidații trebuie să posede un certificat de competență lingvistică din lista aprobată de Rectoratul universității (Anexa 1 din Regulamentul de admitere la programe de studii de licență și master în Universitatea Babeș-Bolyai completat și republicat în baza Hotărârii Senatului nr. 1 din 19.01.2026) sau certificat de competență lingvistică de la Bacalaureat, având calificativul minim B2. Dacă candidatul optează pentru mai multe specializări cu predare într-o limbă străină, el trebuie să aibă certificat de competență lingvistică pentru fiecare specializare din lista sa de opțiuni. De asemenea, candidații care au absolvit cel puțin 8 clase cu predare în limba germană (fapt ce trebuie dovedit prin certificatul de absolvire al ciclului gimnazial, foaia matricolă corespunzătoare ciclului gimnazial sau celui liceal sau acte echivalente) nu trebuie să prezinte un certificat de competență lingvistică pentru limba germană. Candidații care au limba germană ca limbă maternă (fapt dovedit prin nota de la Bacalaureat) nu mai este necesar să prezinte certificat de competență lingvistică sau certificat de absolvire. Pentru specializările cu predarea in limba maghiară, candidații care au limba maghiară ca limbă maternă nu trebuie să prezinte certificat de competență lingvistică.

5.6 Candidații care susțin proba scrisă în limba engleză sau germană nu vor mai avea nevoie de un certificat de competență lingvistică din limba respectivă.

5.7 Candidații care nu susțin proba scrisă (beneficiind de facilități) vor avea nevoie de un certificat de competență lingvistică din limba/limbile programelor de studiu din lista lor de opțiuni.

5.8 La admiterea în ciclul de studii universitare de licență pot participa absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat/atestatul/adeverința de bacalaureat precum și cetățeni români și cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economice European și ai Confederației Elvețiene cu diplome de bacalaureat obținute în statele menționate, recunoscute de instituțiile de învățământ superior, conform unei liste și metodologii aprobate prin ordin al Ministrului Educației și Cercetării. La înscrierea la concurs, candidații care se regăsesc în categoriile prevăzute mai sus au obligația de a prezenta atestatul de recunoaștere a studiilor eliberat de direcția de specialitate din cadrul ministerului (C.N.R.E.D.). Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European şi ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii britanici și membrii familiilor acestora (soțul/soția și copiii aflați în întreținere) ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeana și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01, pot participa la concursul de admitere în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.

5.9 Candidații din țări terțe UE pot concura pe locurile special alocate de Facultate, în conformitate cu reglementările universității.

5.10 În situația în care numărul candidaților admiși la o specializare nu permite susținerea financiară a programului de studiu, facultatea își rezervă dreptul de a nu îl organiza, chiar dacă admiterea a avut loc.

6. Procedura de atribuire a locurilor

Repartizarea candidaților admiși se face în ordinea descrescătoare a mediei de concurs şi cu respectarea riguroasă a ordinii opțiunilor formulate, pornind de la prima opțiune. Procedura de atribuire a locurilor se va publica ulterior. După stabilirea rezultatului final nu se admit contestații care au la bază necunoașterea metodologiei de admitere.

7. Procedura de înscriere:

Înscrierea candidaților se face exclusiv online in platforma admiterii (https://admitere.ubbcluj.ro).

Candidații sunt responsabili de încărcarea pe platformă/transmiterea corectă a tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de admitere al Universității Babeș-Bolyai, semnate (unde este cazul) și scanate. Candidații își asumă responsabilitatea referitoare la autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale care urmează să fie depuse la dosarul candidatului prin declarație scrisă semnată.

Documente necesare pentru înscriere:

  1. Cerere de înscriere – completată online in platforma admiterii (https://admitere.ubbcluj.ro)
  2. Fisa candidatului – date de concurs (Anexa 2)
  3. Diploma de bacalaureat (scanata fata verso) sau diploma echivalentă acesteia – în care să se precizeze media de la bacalaureat şi nota de la matematică sau informatică obținută la examenul de bacalaureat; Absolvenții de liceu din promoția 2026 pot prezenta în locul diplomei de bacalaureat adeverința-tip din care să rezulte că au absolvit liceul şi au promovat examenul de bacalaureat. Este obligatoriu ca din adeverință să rezulte media la examenul de bacalaureat, respectiv nota obținută la proba de matematica sau informatică
  4. Foaia matricola din liceu scanata fata verso
  5. Certificatul de naștere scanat
  6. Carte de identitate scanata
  7. Acolo unde este cazul, certificatul de căsătorie scanat
  8. Adeverința medicală tip (scanata) eliberată de cabinetele școlare sau medicul de familie, cu cel mult trei luni înainte de perioada înscrierii, din care să rezulte că sunt apți pentru profilul sau specializare pentru care candidează.
  9. Taxa de procesare şi admitere se achită doar online şi doar în platforma admiterii
  10. Certificat de competență lingvistică (dacă acesta face parte din lista aprobată de Rectoratul universității) sau certificat de competentă lingvistică de la Bacalaureat, având calificativul minim B2, pentru candidații ce optează pentru studii universitare organizate într-o limbă de circulație internațională.
    1. Dacă candidatul are în lista de opțiuni mai multe specializări cu predare într-o limbă străină, el trebuie să depună un certificat de competența lingvistică pentru fiecare limba straină.
    2. Candidații care susțin proba scrisă în limba engleză sau germană nu vor mai avea nevoie de un certificat de competentă lingvistică din limba respectivă.
    3. Candidaţii care nu susţin proba scrisă (beneficiind de facilităţi) vor avea nevoie de un certificat de competenţă lingvistică din limba/limbile programelor de studiu din lista lor de opţiuni.
    4. Certificatele lingvistice se pot obține si de la Centrele Universității Babeș- Bolyai:
      1. Centrul ALPHA (http://lett.ubbcluj.ro/alpha/) și
      2. Centrul LINGUA (http://lingua.ubbcluj.ro/)
  11. Pentru candidații care au o diplomă de bacalaureat obținută anterior anului curent
    1. Absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat obținută anterior anului curent vor depune o declarație pe proprie răspundere (Anexa 1) din care să rezulte traiectoria școlară din învățământul universitar românesc de stat.
    2. Candidații care sunt studenți sau foști studenți și care se înscriu la concurs ca să urmeze o a doua facultate:
      1. Adeverință/adeverințe care să ateste numărul de ani bugetați sau cu taxă urmați în sistemul universitar românesc şi din care să rezulte faptul că au achitat la zi taxele universitare şi nu au debite față de Universitate;
      2. Diplomă de licență sau diplomă echivalentă pentru candidații care doresc să urmeze o a doua facultate – scanata fata verso.
  12. Adeverință și acte doveditoare din care să rezulte îndeplinirea condițiilor pentru scutire parțială sau totală de taxă de înscriere și/sau a taxei de procesare (copiii personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic aflat activitate sau pensionat din instituții, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic aflat activitate sau pensionat din UBB, copiii orfani de unul sau ambii părinți, copiii proveniți din familii monoparentale, copiii proveniți din centrele de plasament, persoane aflate la risc de a‐și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza bolii, handicapului sau sărăciei) – în conformitate cu precizările din Anexa 2 a Regulamentului de admitere la programe de studii de licență și master în Universitatea Babeș‐Bolyai ‐ completat și republicat în baza Hotărârii Senatului nr. 1 din 19.01.2026. Adeverința trebuie să fie datată în perioada înscrierilor la concursul de admitere sau înaintea perioadei de înscriere. Nu se acceptă depunerea adeverinței şi scutirea de taxe după ce a fost finalizată înscrierea la concursul de admitere.
  13. Diploma cu premiul obținut sau diploma de participare pentru candidații care beneficiază de facilitățile acordate olimpicilor sau participanților la concursuri. Diploma care nu este în limba română va fi tradusă de către un traducător autorizat. Se va scana originalul diplomei si traducerea ȋntr-un singur document pdf.
  14. Pentru candidații care optează pentru locurile rezervate etniei rome: o recomandare eliberată de către o organizație legală a romilor (semnată), care atestă apartenența lor la această etnie
  15. Pentru candidații care optează pentru locurile destinate absolvenților de licee situate în mediul rural: pot candida absolvenți ai liceelor cuprinse în lista aprobată anual de către ministerul de resort, valabilă pentru anul școlar în curs, indiferent de anul în care aceștia au absolvit liceul
  16. Pentru candidații care optează pentru locurile destinate persoanelor în vârstă de până la 26 de ani provenite din sistemul de protecție socială: documente specifice (adeverințe emise de DGASPC, hotărâri judecătorești)
  17. Pentru candidații care optează pentru locurile destinate persoanelor cu cerințe educaționale speciale/dizabilități: documente specifice (certificat de handicap, certificat CES)
  18. Pentru candidații care optează pentru locurile destinate minorităților naționale, (pentru programe de studii în limba română care nu există în învățământul superior de stat în limba minorității respective): documente specifice (adeverință din partea unei organizații de reprezentare a minorității respective)
  19. Pentru candidații Uniunii Europene sau ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenii britanici și membrii familiilor acestora (soțul/soția și copiii aflați în întreținere) ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeana și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01 (inclusiv cetățeni români, cu act de identitate românesc dar care au finalizat studiile în altă țară), dovada echivalării studiilor. Pentru echivalare, va trebui să vă adresați Centrului de Cooperări Internaționale al UBB (https://cci.ubbcluj.ro/degree_students/eu_students.php). De asemenea, pentru echivalarea notelor obținute în străinătate pentru admiterea nivel licenţă la Facultatea de Matematică şi Informatică va rugăm să vă adresați Comisiei de Admitere a Facultății de Matematică și Informatică, admitere.cs@ubbcluj.ro.

8. Taxe

În conformitate cu Regulamentul de admitere al Universității Babeş-Bolyai, pentru a putea participa la concursul de admitere se percep următoarele taxe:

  • Taxa de procesare: se percepe pentru aspectele organizatorice şi de comunicare, inclusiv eventuala preînscriere, taxă care nu este supusă scutirilor, degrevărilor şi nu este returnabilă.
  • Taxa de înscriere: Angajații și copiii angajaților UBB, ai Bibliotecii Centrale Universitare, precum și copiii personalului în activitate sau pensionari din instituțiile de învățământ universitar și preuniversitar, sunt scutiți de la plata taxei de înscriere.
  • Taxa de admitere: este formată din taxa de înscriere și taxa de procesare. Candidații orfani de unul sau ambii părinți, copiii proveniți din familii monoparentale, tinerii proveniți din centrele de plasament, în vârstă de până la 26 de ani, precum și persoanele aflate la risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai din cauza bolii, handicapului sau sărăciei sunt scutiți de plata taxei de admitere. Scutirea de plata acestor taxe se face numai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidat la momentul înscrierii, conform Anexei 2 din Regulamentul de admitere la programe de studii de licență și master în Universitatea Babeș-Bolyai completat și republicat în baza Hotărârii Senatului.
  • Taxa de confirmare a locului: Se achită în vederea confirmării locului (buget/taxă) obținut prin concurs. Este o taxă pentru care nu se acceptă scutiri şi nu este returnabilă.

Taxele se achită exclusiv online prin Platforma de Admitere. In caz de retragere de la concursul de admitere sau de la studii, taxa de procesare și taxa de înscriere nu se returnează.
Cuantumul taxelor mai sus menționate vor fi publicate după aprobarea taxelor de către Senatul UBB.

9. Anexele 1, 2, 3A și 3B fac parte integrantă din prezentul regulament.

10. Comisia de Admitere are dreptul de a compatibiliza acest regulament cu Ordine ale Ministerului de resort emise până la data concursului de admitere.

11. Calendarul examenului de admitere, nivel licență, sesiunea iulie 2026 poate fi accesat aici: https://www.cs.ubbcluj.ro/admitere/nivel-licenta/calendarul-concursului-de-admitere-nivel-licenta/.

12. Reglementări pentru Septembrie 2026

  • Dacă vor exista locuri bugetate eliberate în perioada 1 august 2026 – 1 septembrie 2026, acestea se vor ocupa de către candidații admiși pe locuri cu taxă, de la aceeași specializare, în ordinea descrescătoare a mediilor, cu condiția îndeplinirii condițiilor de eligibilitate și care au depus la dosar diploma de bacalaureat si foaia matricola în original până la data 31 august 2026. În data de 3 septembrie 2026 se afișează pe pagina web a facultății, dacă va fi cazul, lista candidaților care şi-au modificat forma de finanțare. RECOMANDARE: Vă recomandăm sa depuneți diploma de bacalaureat si foaia matricolă în original la dosar până în data (ce va fi anunțată), pentru a putea beneficia de această facilitate.
  • Dacă nu se organizează admitere in Septembrie 2026: Candidații declarați respinși după afișarea rezultatelor finale din iulie 2026 (care au obținut cel puțin media de admitere 5) pot solicita să ocupe un loc cu taxă alocat uneia dintre următoarele specializări: Matematică, Matematică informatică (durata studiilor 3 ani), Matematică-Informatică – dublă specializare (durata studiilor 4 ani) eliberat prin retrageri ale altor candidați declarați inițial admiși în sesiunea iulie 2026. Cererile se pot depune online in septembrie 2026 (perioada va fi anunțată ulterior). Repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor, iar în data (fi anunțată ulterior) se afișează lista candidaților declarați admiși pe locurile cu taxă. Confirmarea locului se face prin plata taxei de confirmare a locului, plata primei rate a taxei de școlarizare si completarea contractului de studii universitare in platforma admiterii pana în data 31 august 2026. Afișarea listei după confirmări se va face ȋn data (ce va fi anunțată ulterior).

Decan,
Conf dr. Marcel Șerban