Programele de studii de Informatică (în limba germană) se dezvoltă in continuare: Parteneriatul încheiat între UBB, NTT DATA Romania, Porsche AG și MHP Consulting – a Porsche Company a fost prelungit și extins

Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai și cei ai companiilor Porsche AG, MHP Consulting – a Porsche Company și NTT DATA România au semnat joi, 12 octombrie 2017, actul de prelungire a acordului de sponsorizare a specializării Informatică în limba germană.

Documentul prevede continuarea sponsorizării specializării Informatică în limba germană, nivel licenţă, dar şi finanţarea unui program nou de master în limba germană (Sisteme Informatice Avansate: proiectare, modelare, dezvoltare). Colaborarea dintre mediul universitar şi cel de afaceri pune astfel bazele unui program complet de studii în limba germană în domeniul Informatică, atât la nivel licenţă, cât şi la nivel master.

Evenimentul a avut loc joi, 12 octombrie 2017, de la ora 9.00, în Sala de Consiliu a UBB (str. M. Kogălniceanu, nr.1), cu participarea reprezentanţilor Universității Babeș-Bolyai și ai companiilor Porsche AG, MHP Consulting – a Porsche Company și NTT DATA România.

Până în prezent, în cadrul programului care scoate anual la concursul de Admitere un număr de 75 de locuri,  au fost înmatriculaţi, la nivel licenţă, 170 de studenți care participă la programe de mentorat, internship și cursuri susținute de cadre didactice din Universitatea Babeș-Bolyai, dar și din universități din Germania și Austria, precum și de specialiști din companiile partenere.

Universitatea Babeş-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania SA au semnat, în data de 5 martie 2014, un contract pentru finanţarea primului program de studiu nivel licenţă de Informatică cu limba de predare germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică. Acordul prevedea sprijinirea programului de studiu Informatică cu limba de predare germană prin finanţarea activităţilor didactice, de cercetare şi pentru susţinerea financiară a studenţilor din cadrul acestui program.

Programa de studiu a programului este sincronizată cu cele similare ale universităţilor din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate, cursurile fiind predate de cadre didactice din UBB vorbitoare de limba germană, precum şi specialişti în informatică din Germania.

Implicarea companiilor partenere constă în sprijin financiar acordat programului de studiu Informatică în limba germană din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai în perioada 2017-2020, dar şi în consultanţă oferită de specialişti în domeniu.