Absolvenți de Informatică în limba germană de la UBB premiați de MHP – A Porsche Company

O aplicație mobilă destinată bolnavilor de Alzheimer a primit marele premiu din partea MHP România, fiind considerată cel mai bun proiect de licență de la programul de studii Informatică în limba germană din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, pe care compania IT îl sponsorizează.

MHP România a sprijinit înființarea și implementarea programului de studii în limba germană din cadrul Facultății de Matematică și Informatică, în calitate de sponsor, alături de Porsche AG și NTT Data. Programul este un exemplu de inițiativă antreprenorială în domeniul educației și de bune practici în colaborarea dintre mediul de afaceri și instituțiile de învățământ superior din România.

„Suntem foarte mândri de acest proiect  pe care îl susținem din 2014. Ne implicăm financiar, oferim echipamente universității iar unii dintre colegii noștri susțin și activităţi didactice. Este responsabilitatea noastră să contribuim la educația și trainingul tinerilor, iar acesta este doar primul pas. După absolvire, le oferim și posibilitatea de a-și începe cariera la MHP România. Astfel, toți cei care susținem acest program al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul UBB avem o contribuție semnificativă la dezvoltarea specialiștilor IT în România și la transformarea Clujului într-un hub IT în Europa”, a declarat Bernd Hörmann, CEO MHP Romania.

Absolvenții de Informatică au creat aplicații mobile pentru viitor

Cele mai bune șase lucrări de licență ale promoției 2018 au fost prezentate public în fața managementului companiei MHP România, iar autorii lor au fost premiați. Potențialul științific și creativitatea studenților au fost aduse în fața experților din industrie, din dorința de a-i motiva pe tineri și de a aprofunda relațiile de colaborare dintre mediul universitar și cel privat, a explicat conf. univ. dr. Christian Săcărea.

Diana Gîndilă-Comănel este din Sibiu și a ales această specializare pentru că a vrut să continue să studieze în limba germană. Proiectul său de licență a primit marele premiu din partea MHP Romania, un Porsche din colecția Lego Technic, o ediție specială.

Din pasiune pentru medicină și pentru informatică, Diana a dezvoltat o aplicație pentru pacienții cu Alzheimer, care suferă de pierderi de memorie. ForgetMeNot îi dă pacientului libertatea de a duce o viață aproape normală, pentru că în momentele, uneori scurte, în care își pierde memoria, aplicația îl ajută, de exemplu, să sune un membru al familiei sau îi arată cum să ajungă acasă. Astfel, pacientul care a uitat adresa sau numărul de telefon sau numele îngrijitorului său are la dispoziție un simplu buton pentru a comunica. Pentru îngrijitor, aplicația înregistrează toate acțiunile pacientului, pentru a detecta momente de criză. „Avem tot timpul telefonul cu noi. Și am vrut să dezvolt o aplicație care să fie de ajutor. ForgetMeNot ajută un pacient cu Alzheimer să se descurce, să rămână independent, iar membrilor familiei sau doctorului le dă sentimentul de liniște și siguranță”, a explicat Diana.


Andrei Dogaru este din Alba Iulia și pentru proiectul de licență în Informatică a dezvoltat un joc inspirat din „Mitul peșterii”, de Platon. „Văd jocul ca pe o reprezentare a lumii, eroul, prins într-o lume virtuală, prin puzzle-uri, deblochează accesul către lumea reală. Vreau să ajut oamenii, jocurile pe mine m-au ajutat, mi-au dat încredere în mine, iar mesajul acestui joc este motivațional – să nu te dai bătut!”, a spus Andrei, care a dezvoltat singur toate elementele jocului, de la programare la narațiune, grafică și sunet.

Mădălina Dicu este din Sibiu și a ales Informatica în limba germană la UBB pentru a rămâne în țară. ‘Am hotărât că nu are sens să plătesc să învăț în străinătate în limba germană când am această posibilitate aici. Cred că am făcut alegerea cea mai bună. Am decis să rămân în România, voi continua cu masterul în limba germană. Banii în plus nu m-ar face să mă simt mai bine decât mă face să mă simt un job la mine în țară”, a spus Mădălina. Ca proiect de licență, Mădălina a dezvoltat o metodă de procesare a imaginii, care poate fi aplicată în medicină – de exemplu, să detecteze anomaliile dintr-o radiografie, sau la camerele de securitate, pentru a identifica anumite caracteristici. „Vreau să continuu proiectul, mai am nevoie de informații de inteligență artificială și din alte domenii”, a spus Mădălina.

Celelalte proiecte de licență premiate au fost: o aplicație cu rol de asistent în bucătărie, o aplicație de vizualizare rapidă a datelor și un sistem de recomandări prin care utilizatorul să obțină direct de la prietenii virtuali informații de recomandări de filme sau muzică, de exemplu.

Rezultatele studenților noștri nu au trecut neobservate în presă. Astfel, TVR Cluj, Ziarul Făclia, Ziua de Cluj, Transilvania Reporter și Actual de Cluj au alocat ample spații realizărilor proaspeților absolvenți ai secției Informatică în limba germană.