Lect. dr. Diana Borza și lect. dr. Adriana Coroiu premiate la ediția 2020 a burselor ANIS

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii din România, a premiat joi, 26 octombrie 2020, în cadrul celei de-a 3 ediții a Galei Bursele ANIS desfășurată online, 11 proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere pe următoarele domenii: Inteligență Artificială, HealthTech, Big Data, Machine Learning,  Cybersecurity, Tech for All (cursuri de tehnologie in facultati non-IT), Fintech.

Printre câștigătorii acestei ediții a burselor ANIS, sunt 2 colege ale departamentului de Informatica,  lect. dr. Diana Borza, cursul Viziune computerizată și deep learning  și lect.dr. Adriana Coroiu, cursul  Modele de inteligență artificială în schimbarea climatică.

Bursele ANIS reprezintă o inițiativă a industriei tech pentru stimularea abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere din mediul universitar. În cadrul primei ediții a programului au fost înscrise 35 de proiecte, dintre care 11 au fost desemnat câștigătoare, iar candidații premiați cu câte 5.000 de euro.