Andrei-Robert Alexandrescu, Informatică engleză, an 3, câștigător a concursului regional Games of Science, organizat de către British Council și Asociația BioMentorHub

Studentul Andrei-Robert Alexandrescu, Informatică engleză, anul 3, a câștigat concursul regional Games of Science, organizat de către British Council și Asociația BioMentorHub în parteneriat cu Ada Roseti, specialist în comunicarea științei. Evenimentul a fost organizat de asemenea cu sprijinul Universității Babes-Bolyai Cluj-Napoca.

Games of Science este o competiție adresată studenţilor şi cercetătorilor, dând acestora ocazia să îşi expună public cercetările și ajutându-i să-şi dezvolte abilităţile de sinteză, comunicare în public şi de diseminare a ştiinţei.

Îi urăm mult succes lui Andrei la etapa națională a competiției ce se va desfășura sâmbătă, 18 iunie 2022. Evenimentul va fi transmis live la adresa https://www.facebook.com/events/1087461795515111.