Aur, bronz și calificare europeană: UBB strălucește la concursurile internaționale de algoritmică!

În această perioadă au avut loc primele concursuri de algoritmică din anul universitar 2025/2026. Mai jos găsiți rezultatele obținute de echipele facultății noastre.

Pe 9 noiembrie a avut loc faza națională a celui mai important concurs de acest gen, concursul ICPC (fostul concurs ACM). Concursul s-a organizat în format hibrid, unele echipe participând în București, altele din propriile facultăți, fiind supravegheate local de profesori și având obligația realizării unei filmări de ecran pe tot parcursul probei. Echipa UBB_Floricelele_Vesele (Cristian-Adrian Blaga, Andrei Lețu, Iacob Tudor) a obținut locul 3 și medalie de aur. S-a mai calificat la următoarea fază echipa UBB_OSS (Alexandru Lorintz, Andrei Cătălin Moca, Doru Floare) de pe locul 12 cu medalie de bronz dintre cele aproximativ 80 de echipe din țară. De menționat, că alte două echipe de la facultatea noastră au obținut mențiune clasându-se în prima treime a clasamentului. Rezultatele complete ale acestui concurs se pot consulta aici.

La faza Sud-Est Europeană a acestui concurs, desfășurată în data de 14 decembrie 2025 în compania celor mai puternice echipe din Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, România, Ucraina, Serbia și Turcia, echipa UBB_Floricelele_Vesele s-a clasat pe locul 12 , obținând medalie de bronz și calificându-se mai departe la Campionatul European ICPC, care va avea loc pe 6-8 februarie la Varșovia. Echipa UBB_OSS s-a clasat pe locul 32 din cele peste 100 de echipe participante. Concursul s-a organizat în paralel în două locații, în Salonic, respectiv Lviv, rezultatele complete ale acestuia fiind disponibile la această adresă.

Pe 22 noiembrie 2025 la Târgu Mureș am fost reprezentați de două echipe la concursul ECN Sapientia, concurs cu participare internațională de la cele mai bune licee și universități din România și Ungaria. Pentru prima dată după 2018, echipa Universității Babeș-Bolyai a câștigat din nou concursul prin echipa UBB_Floricelele_Vesele, iar echipa UBB6 (Vincze Dávid-Márk, Tamas Mark Florian, Tallian Franciska) s-a clasat pe locul 8.

Mulțimim antrenorilor, lect. dr. Csaba Pătcaș și drd. Ioan-Daniel Pop, felicitări studenților!