ANTEU 2027 – Burse pentru studenții UBB interesați de democrație digitală, blockchain și inteligență colectivă
Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Asociația ANTEU, invită studenții de la nivel licență și master să participe la Concursul Național ANTEU 2027, o inițiativă interdisciplinară dedicată dezvoltării unei platforme digitale descentralizate pentru democrație directă, lichidă și verificabilă.
În cadrul proiectului, studenți și mentori din domenii precum informatică, matematică, drept, științe politice, sociologie, filosofie și psihologie vor colabora pentru proiectarea, dezvoltarea și testarea unui prototip software open source.
Proiectul îmbină tehnologii și concepte precum blockchain, identitate electronică, securitate cibernetică și inteligență colectivă cu analiza aspectelor juridice, sociale și etice ale participării democratice.
Burse și oportunități de participare
Studenții selectați pot beneficia de burse în valoare de 1.000 RON/lună, pentru o perioadă de până la 12 luni, acordate direct de Asociația ANTEU, în limita bugetului disponibil.
Programul oferă oportunitatea de a participa la activități de cercetare aplicată, dezvoltare software, mentorat și colaborare interdisciplinară, contribuind la proiectarea și evaluarea unor soluții tehnologice inovatoare.
Cine poate aplica?
Pot aplica studenții de la nivel licență și master din toate facultățile Universității Babeș-Bolyai, indiferent de specializare, care manifestă interes pentru tematica proiectului și sunt dispuși să contribuie la activitățile unei echipe interdisciplinare.
Înscriere
Termen-limită: 25 noiembrie 2026.
Înscrierea se realizează online, prin completarea formularului disponibil la:
Formular de înscriere ANTEU 2027 - UBB
Pentru completarea formularului, studenții trebuie să fie autentificați în contul instituțional UBB, utilizând adresa de e-mail de forma @stud.ubbcluj.ro.
Mai multe informații despre proiect, condițiile de participare, documentele necesare pentru înscriere, bibliografia recomandată și calendarul activităților sunt disponibile pe site-ul dedicat ANTEU-UBB:










