Diploma de Onoare a Facultății de Matematică și Informatică în cadrul Galei Alumni UBB 2025: Dragoș Cojocari, Director, Product Security at Snyk și alumnus al facultății, promoția Informatică 2000
În fiecare an universitar, Universitatea Babeș-Bolyai își premiază în cadrul Galelor Alumni pe acei absolvenți care prin excelență profesională și dedicare, au devenit repere în domeniile lor de activitate și au ales să păstreze o legătură vie cu universitatea care i-a format, contribuind activ la dezvoltarea mediului academic prin mentorat, colaborări și sprijin constant. Ei sunt exemple autentice de loialitate și recunoștință, demonstrând că nu au uitat niciodată locul de unde au pornit în carieră.
La începutul acestei săptămâni, în cadrul Galei Alumni 2025 organizată de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Matematică și Informatică, a avut bucuria de a înmâna acest premiu onorific domnului Dragoș Cojocari, Director, Product Security at Snyk și absolvent al Facultății de Matematică și Informatică, promoția 2000, unde a obținut atât licența, cât și masterul în Informatică. În perioada studenției, între 1998 și 2001, Dragoș a activat în cadrul Laboratorului de Cercetare în Informatică, sub coordonarea domnului conf. dr. Dan Chiorean, experiență care a constituit un prim pas spre dezvoltarea unei cariere dedicate excelenței tehnice și aplicării tehnologiei în rezolvarea problemelor reale.
În prezent, ocupă poziția de Director, Product Security la Snyk, concentrându-se pe sprijinirea dezvoltatorilor în crearea de software securizat. Printre rolurile anterioare, se numără cel de Senior Software Engineer la DataGrid Software (unde a supervizat arhitectura și implementarea sistemelor complexe), precum și poziții de Technical Lead la IBM, companie în cadrul căreia a acumulat peste 10 ani de experiență, contribuind la proiecte precum IBM Watson Machine Learning și IBM Maximo Worker Insights.
Abilitățile sale de comunicare l-au consacrat ca speaker apreciat la evenimente recunoscute, precum Cluj IT Days, Snowflake Summit, The Developers, DevCon, IBM InterConnect sau Agile Talks @ Agile Mammoths Games.
Pe lângă activitatea sa în industrie, Dragoș a rămas implicat în susținerea mediului academic și formarea noilor generații de ingineri software, prin cursuri anuale invitate la disciplinele Protocoale de securitate în comunicații / Securitate Web și în Internet ale specializărilor de masterat Baze de Date, Sisteme Distribuite în Internet și Securitate Cibernetică de la Facultatea de Matematică și Informatică.
Într-o lume digitală în continuă transformare, Dragoș este convins că, dincolo de tehnologiile utilizate, esențială este furnizarea de soluții software sigure și cu un impact real. Prin expertiza tehnică și implicarea constantă în activități de mentorat și diseminare, Dragoș susține ideea că, în domeniul IT, comunitatea, colaborarea și empatia reprezintă valori esențiale.
Felicitări pentru această recunoaștere pe deplin meritată!