Programare Web: Laborator HTML

Lectură obligatorie

Lectură obligatorie pentru primele două săptămâni de școală: https://www.w3schools.com/html/default.asp, sectiunile: HTML Tutorial, HTML Forms, HTML Examples, HTML References. In saptamana 3 de scoala este posibila primirea unui test in cadrul orelor de laborator cu intrebari din tutoriale de la link-urile anterioare.

Cerințe pentru laboratorul 1 (HTML)

Pe parcursul semestrului, studenții vor dezvolta gradual o aplicație web, pornind de la o funcționalitate simplă, pe care o vor extinde și complica progresiv.

La final, aplicația va integra toate conceptele și tehnologiile studiate, având funcționalități complexe pe front-end, back-end, autentificare, baze de date etc.

1. Propunerea aplicației

Studentul trebuie să propună o idee de aplicație pe care o va dezvolta pe parcursul semestrului.

Aplicația trebuie să fie suficient de complexă pentru a permite:

  • funcționalitate variată;
  • view-uri și pagini web multiple;
  • autentificare;
  • roluri diferite în cadrul aplicației;
  • utilizarea unei baze de date.

Exemple orientative:

  • AcademicInfo – aplicație web pentru gestionarea notelor într-o universitate;
  • Aplicație web pentru gestionarea locurilor în cămine;
  • Aplicație web pentru gestionarea parcărilor la primărie;
  • etc.

2. Implementarea în HTML

Pentru problema propusă, studentul va dezvolta minimum 2 pagini web în limbaj HTML, care vor descrie interfețe (view-uri) ale aplicației.

Se vor utiliza (obligatoriu, toate) următoarele tag-uri:
a, table (tr, th, td), div, strong, ul, ol, li, form, input, select, option, b, textarea, h1h6, img, center, fieldset, legend, p, br, span.

Se vor utiliza (obligatoriu, toate) următoarele atribute:
href, name, target, border, colspan, align, valign, width, height, bgcolor, type, start, checked, disabled, maxlength, readonly, size, value, multiple, selected, cols, rows, max, alt, step, src, title.

Nu se va utiliza CSS.

Pentru fiecare dintre cele 2 pagini web se vor realiza două variante:

  • una în HTML 4.01 Transitional
  • una în HTML5

Condiții de complexitate și evaluare

  • minimum 15 controale de tip input, textarea, select;
  • utilizarea controalelor input de tip: text, checkbox, radio;
  • minimum 3 tabele, dintre care două imbricate (un tabel în interiorul unei celule a altui tabel);
  • utilizarea frecventă a atributelor rowspan și colspan;
  • minimum 4 liste (ul sau ol), dintre care cel puțin 2 imbricate;
  • listele trebuie diferențiate (de exemplu: o listă ordonată numerotată A, B, C; alta I, II, III etc.);
  • în cadrul formularului se vor utiliza toate diacriticele limbii române;
  • varianta HTML 4.01 Transitional trebuie validată la http://validator.w3.org/ (fără erori și fără warning-uri);
  • varianta HTML5 trebuie validată la același link (fără erori și fără warning-uri).

Încărcarea temei

Rezolvările trebuie încărcate pe serverul www.scs.ubbcluj.ro la adrese de forma:
http://www.scs.ubbcluj.ro/~user/pw/lab1/html4/
http://www.scs.ubbcluj.ro/~user/pw/lab1/html5/

(înlocuiți user cu numele vostru de utilizator)

Încărcarea temei la URL-urile de mai sus, precum și configurarea directorului personal pentru găzduirea temelor de laborator fac parte din cerințele temei de laborator.

La predarea laboratorului, studentul trebuie să știe:

  • rolul și funcționalitatea fiecărui tag și atribut folosit;
  • care atribute din lista de mai sus sunt acceptate de un anumit tag;
  • ce valori specifice poate lua un anumit atribut;
  • care dintre tag-urile/atributele de mai sus sunt deprecated în HTML5;
  • care dintre tag-urile/atributele de mai sus nu sunt suportate în HTML 4.01 Transitional.

Studentul trebuie să fie capabil să explice rolul și funcționalitatea fiecărui tag și atribut HTML utilizat.

Pentru fiecare întrebare adresată de cadrul didactic referitoare la codul sursă al rezolvării la care studentul nu știe să răspundă, se vor scădea 2 puncte din nota laboratorului.

Bibliografie:

http://www.w3schools.com/tags/