UNI-SaIN – un Hackathon „sănătos” pe final de an

În cadrul consorțiului universitar SaIN-Santé Instruction Nutrition (România, Bulgaria, Moldova) ce se desfășoară sub egida Agence Universitaire de la Francophonie, se organizează la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca un eveniment (Hackathon și reuniune a specialiștilor) româno-francez numit: Uni-SaIN.

Evenimentul se adresează în principal studenților și elevilor care vor participa la o sesiune de dezvoltare de aplicații (Hackathon) sub ghidarea mentorilor de la cele patru universități clujene.

În zile 17 și 18 decembrie 2018 vor avea loc sesiuni de ghidare pentru concurenți. Premierea va avea loc marți, 18 decembrie, la ora 16.

Obiectivul este crearea unui mediu de lucru interdisciplinar care să reunească interesul pentru tehnologie, hrănire și viață sănătoasă. În paralel, se va desfășura un studiu asupra stărilor afective în cadrul unei sesiuni de analiză senzorială cu sprijinul UBB și USAMV, urmată de o reuniune a specialiștilor prezenți la eveniment în calitate de mentori.

Se vor oferi premii echipelor care vor demonstra coerență și idei clare, promițătoare, utile în susținerea unui mod de viață sănătos și împlinitor. Mentorii oferă suport fiecărei echipe pe tema aleasă de acea echipă. La final, echipele vor prezenta produsul realizat, pe durata a 5 minute, în limba franceză. Atât membrii echipelor cât și voluntarii sunt invitați călduros să participe la studiul științific de analiză senzorială care se va desfășura în cadrul evenimentului.

Echipele se vor înscrie la adresa: benta-(at)-cs.ubbcluj.ro – se vor lua în considerare 7 echipe în ordinea sosiri mesajelor pe e-mail.